(Forma redusă a sintagmei al-Ummat al-Islamiyya, "comunitatea credincioşilor")
Coranul defineşte comunitatea islamică drept o comunitate a "neamului de mijloc" (II, 143), "orientată spre qibla", excluzând alte direcţii spirituale (II, 143-145), propovăduind binele: "Poate va ieşi din voi o adunare care îi va chema pe oameni la bine" (III, 104) şi excluzând răul "porunciţi cuviinţa şi opriţi urâciunea" (III, 110).
Ei i s-a revelat sensul adevăratei religii (XIII, 30).
Această comunitate, percepută mai întâi de toate ca o "comunitate a lui Dumnezeu" (Ummat Allah), nu s-a născut în mod concret decât din momentul în care, emigrând cu ai săi, Profetul s-a putut stabili la Medina, unde a propovăduit o nouă ordine, cu legile ei de organizare (Carta/Constituţia de la Medina) şi orientarea sa politică şi militară.
Noua eră islamică debuta astfel printr-o eră socială novatoare.
În fine, pentru a se perfecţiona, dincolo de etica fundamentală, comunitatea islamică trebuia să ţină cont de câteva reguli de bază: să respecte sunnah, să practice shura (consultarea), să respecte ierarhia stabilită după cum se spune în Coran: "O, voi cei ce credeţi! Daţi ascultare lui Dumnezeu! Daţi ascultare trimisului şi celor dintre voi ce au porunca!" (IV, 59) şi, la nevoie, purtaţi lupta sfântă pentru a apăra islamul.
Expresie coranică adiacentă: "Credincioşii sunt fraţi. Împăcaţi-i pe fraţii voştri." (XLIX, 10).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu