Purificarea

(tahara; mutahhir [pur])

Purificarea este unul din conceptele cruciale ale teologiei islamice.
În Coran apare ca un leit-motiv, despărţind sinceritatea credinţei (taharatu, nadafatu) de inautenticitatea (najassatu) acesteia.
Fără curăţenia trupului şi a sufletului nu se poate pretinde atingerea perfecţiunii islamice, ceea ce conferă noţiunii de "purificare" o funcţie emblematică esenţială: aceea de a defini şi stabili graniţa dintre pur şi impur, dintre murdărie şi antonimul său.

Pentru ca această "perfecţiune" să se împlinească, sunt impuse zece condiţii: efectuarea abluţiunilor rituale, tăierea unghiilor, circumcizia, curăţirea bărbii şi întreţinerea mustăţii şi a părului de pe cap, consumarea cărnii înjunghiată ritualic (halal) şi evitarea în orice împrejurare a cărnii de porc ca şi a altor cărnuri prohibite (carne de vultur, cadavru etc.), abţinerea de la vin şi băuturi alcoolice, evitarea atingerii câinilor, evitarea tuturor felurilor de murdării sau secreţii corporale (sânge, spermă, urină, menstruaţie, materii fecale) şi, în sfârşit, prevenirea epuizării.

Aceste condiţii sunt încă şi mai exigente când este vorba despre sufi:
Cele patru obstacole existente în această lume, notează misticul iranian Shabistari (d. 1320), pot fi combătute prin patru purificări:
Prima este curăţarea murdăriei trupeşti;
A doua este cea a păcatului şi a răului, "Şoaptele ispititorului";
A treia, cea a relelor deprinderi
Care-l fac pe om să se asemene cu dobitoacele de pe câmp;
Cea de-a patra este purificarea străfundurilor inimii
Căci aici se încheie drumul pelerinului.