Cuvintele lui Hasan Basri

[01] Trei lucruri nu trebuie fãcute: 1) a avea relatii cu regii; 2) a tine companie singur unei femei singure; 3) a pleca urechea la bârfe.

Cel mai trist lucru pentru un savant este ca inima lui sã moarã si el sã rãmânã în întuneric. Acest lucru li se întâmplã acelora dintre ei care au o dragoste exageratã pentru lume.

Cuvintele a patru persoane m-au stupefiat: 1) cele ale unui betivan; 2) cele ale unui efeb infam [02]; 3) cele ale unui copil; 4) cele ale unei femei. Într-o zi, cum treceam aproape de un efeb, temându-mã ca pulpana hainei sã nu-l atingã, am strâns-o în jurul meu. Iar el mi-a zis: - O, Hasan! De ce îti strângi pulpana hainei departe de mine [03]? Nimeni altul decât Domnul cel Preaînalt nu stie care va fi sfârsitul fiecãruia. Altãdatã vãzui un om beat care mergea cãzând si ridicându-se în mijlocul noroiului. I-am spus: Încearcã sã pui mai bine piciorul, ca sã nu cazi. – O, Hasan! îmi rãspunse betivanul, în ciuda strãdaniei tale, mergi tu cu un pas mai sigur pe Calea lui Allah? Dacã eu cad în noroi nu e mare lucru, dar tu, dacã vei cãdea în puturile cultului persoanei tale, niciodatã nu vei iesi curat si situatia ta va fi cu totul ruinatã. Aceste cuvinte îmi fãcurã rãu la inimã. Altãdatã un copil mergea, tinând o tortã aprinsã. De unde aduci lumina asta? îl întrebai. El, dintr-o datã, suflã în ea, o stinse si, adresându-mi-se: O, Hasan! spune-mi unde a plecat si apoi îti voi explica de unde am adus-o. Într-o zi o femeie frumoasã, cu fata neacoperitã de voal, cu bratele ridicate, venea spre mine. Ea tocmai se certase cu sotul ei, si de-abia s-a întâlnit cu mine cã si începu sã-mi repete cuvintele pe care le rostise cu acesta. O, femeie! îi spusei, acoperã-ti pentru început fata si apoi vei vorbi. – O, Hasan! îmi rãspunse ea, în pasiunea mea pentru o creaturã mi-am pierdut cumpãtul si nu stiam nici mãcar dacã am fata acoperitã. Dacã tu nu m-ai fi fãcut sã-mi dau seama, as fi intrat astfel în bazar. Dar tu, care cultivi cu asemenea zel o atât de neostenitã prietenie cu Domnul cel Preaînalt, nu ar fi trebuit sã-ti strunesti ochii pentru ca ei sã nu vadã cã sunt cu chipul descoperit? Cuvintele acestei femei îmi fãcurã o impresie deosebitã.

Hasan Basri a spus într-o zi apropiatilor sãi: “Voi semãnati cu companionii [04] Trimisului, pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!” Toti se bucurarã, dar el adaugã: “Figurile si bãrbile voastre sunt singurele asemãnãri, si nimic altceva. În plus, dacã i-ati fi vãzut, v-ar fi pãrut cu totii nebuni. În ceea ce vã priveste, dacã ei v-ar fi vãzut, n-ar fi considerat musulman pe nici unul dintre voi. În practicarea credintei, ei erau cu totii niste cãlãreti urcati pe cai iuti ca vântul, sau ca pasãrea în zbor, în timp ce noi ne târâm de parcã am cãlãri mãgari cu spinãrile zdrelite.”

Hasan Basri spunea: “Omului îi trebuie o educatie solidã si practicã [05]. Mai mult decât atât este o conduitã conform cu educatia sa. Si mai mult, trei lucruri sunt nedespãrtite de aceastã educatie si aceastã conduitã: 1) sinceritatea; 2) rãbdarea; 3) moderarea dorintelor. Cel care îndeplineste aceste trei conditii nu va fi niciodatã frustrat în sperantele lui si va avea partea sa din mila Domnului celui Preaînalt.

Oile sunt mai atente decât oamenii, pentru cã atunci când pãstorul le cheamã, ele înceteazã sã pascã, în timp ce oamenii, desi aud de atâtea ori avertismentele Domnului celui Preaînalt, nu se retin de la înfãptuirea rãului, care adesea provine din proasta companie.

Dacã cineva m-ar invita sã beau vin [06], mi-ar place mai mult asta decât dacã m-ar chema sã agonisim fãrã mãsurã bunurile acestei lumi.

Atunci când cei cãrora le este destinat paradisul vor intra în el si vor privi, vor fi loviti de o betie ca de sapte sute de mii de ani [07], pentru cã Domnul cel Preaînalt li se va revela în toatã gloria lui. Dacã îl vor contempla fatã în fatã [08], vor pierde sentimentul fiintei lor în prezenta unei maiestãti atât de impozante. La vederea frumusetii Sale, în fata multitudinii atributelor si unitãtii Sale, vor dispãrea în profunzimile dragostei si vor rãmâne ca îmbãtati [09].

Meditatia este ca o oglindã în care fiecare din cei ce o practicã, examinându-si starea, îsi vede reflectate virtutile si viciile.

Am vãzut scris în cartea Tevrit (Pentateuh) cã cel care practicã moderatia dorintelor nu are nevoie de altii. Cel care, departe de restul lumii, se retrage într-un colt, acolo se va mântui. Dacã va cãlca în picioare concupiscenta, va deveni liber. Dacã nu încearcã sentimentul invidiei, va ajunge la rangul oamenilor generosi. Dacã persevereazã pe aceastã cale, va obtine fericirea în cele douã lumi.

Nivelele fricii [de Dumnezeu] sunt în numãr de trei: primul constã din a spune întotdeauna adevãrul. Al doilea – în a-si pãstra persoana departe de toate lucrurile care nu sunt iubite de Domnul cel Preaînalt. Al treilea – din a face doar lucrurile agreate de El. Un mitsqâl (aproximativ 6 grame si jumãtate) de fricã valoreazã mai mult decât 1000 de mitsqâl de post si rugãciune. Cea mai desãvârsitã dintre toate operele este practica fricii si a meditatiei asupra propriilor acte. Cel al cãrui inimã nu este în acord cu limba, al cãrui exterior si interior nu sunt la unison, poartã asupra lui amprenta ipocriziei. Adevãratul credincios este cel care se strãduieste constant sã nu cadã în ipocrizie, care nu face nimic din ceea ce nu trebuie sã facã si care nu pronuntã niciodatã nici unul dintre cuvintele care nu trebuie pronuntate.

Existã trei feluri de oameni despre care se poate vorbi de rãu în absenta lor fãrã sã fie vorba de bârfã: 1) curvarii; 2) cei care nu disting ceea ce este nepermis de ceea ce este permis si se lasã condusi de dorintele lor dereglate; 3) opresorii. Dar dacã am spus ceva neadevãrat despre cineva [fie si de acestia], trebuie sã cerem iertare lui Dumnezeu.

Într-o zi cineva i-a zis lui Hasan Basri: “Cutare îsi dã sufletul.” La care Hasan Basri a exclamat: “Sunt saptezeci de ani de când îsi dã sufletul. Azi va fi în sfârsit usurat de acest chin.”[10]

Note:

[01] Hasan Basri a fost supranumit Abu Se’id al-Hasan ben Abil-Hasan Yesar, s-a nãscut în anul 21 de la hijra (641-642 dupã Christos) si a murit în 5 a lunii redjeb a anului 110 de la hijra (728-729).

[02] Efebii erau bãrbatii efeminati, asupra cãrora pluteau suspiciunile homosexualitãtii.

[03] Am tradus prin “hainã” substantivul arab djelabba, hainã traditionalã arabã, largã pe corp si de diferite culori, asemãnãtoare cu hainele preotesti.

[04] Sub termenul generic de “companioni” (as-sahaba în arabã) este cunoscutã generatia de aur a islamului, contemporanã Profetului Muhammad. Din multe puncte de vedere companionii pot fi asimilati apostolilor crestinismului.

[05] Nu trebuie înteles prin adjectivul “practic” nimic din ceea ce îi atribuie modernii: pragmatic, rentabil, productiv s.a.m.d. Desi pare greu de crezut, modernii nu au inventat nimic în ce priveste diferenta dintre teorie si practicã, ei doar neagã validitatea teoriei exacerbând practica de dragul practicii. Hasan Basri are în vedere capacitatea omului de a se descurca într-o societate în care banii trebuie produsi, atât cât este nevoie pentru sustinerea vietii si, dacã este cu putintã, chiar putin mai mult. El însã nu exacerbeazã nevoia de insertie economicã, nu face din ea nici mãsura valorii individului, nici nu aduce cine stie ce laude muncii în sine. Privirea lui e justã, asa cum restul textului o demonstreazã: oricine trebuie sã-si câstige pâinea, dacã se poate si friptura, dar asta nu e totul!

[06] Dupã cum se stie, vinul este interzis în shari’ah islamicã. Alãturi de jocurile de noroc, orice formã de alcool este consideratã khamr, si respinsã ca exaltare fãrã fundament, iluzorie. Totusi, este spus cã în Paradis dreptcredinciosii vor gusta vin, un alt tip de vin, cel al exaltãrii întru Dumnezeu. Pe acesta îl cântã Omar Khayyam în poemele lui spirituale, si se prea poate ca la acesta sã facã aluzie aici Hasan Basri: “Dacã cineva mã invitã sã beau vin…” – altfel spus, dacã cineva mã invitã sã invoc Numele lui Allah…

[07] Nici o comunã mãsurã între aceastã “betie” si alcooliadele penibile ale muritorilor…

[08] Aluzie la multele versete coranice în care li se promite dreptcredinciosilor contemplarea Fetei lui Dumnezeu.

[09] Aluzie la versetele în care se spune cã toti oamenii îsi gãsesc întoarcerea la Allah.

[10] Sursa: Farid-ud-Din ‘Attar, Le mémorial des saints, Seuil, 1976.