"Iubirea este aceasta relatie
Care priveste deopotriva pe om si pe Dumnezeu,
Desi cunoasterea noastra
Ignora aceasta relatie.
Desi iubirea este plina de desfatare,
Esenta ei ramane de neinteles pentru noi.
O, Doamne al meu! O, Doamne al meu!
Oare de ce-i adumbrita?
Ratiunile iubirii
imi vorbesc despre esenta ei
prin mijlocirea modelelor opuse[1]
precum prezenta si absenta.
Fiinta insasi a lui Dumnezeu
Se intemeieaza pe iubire,
El, care vede in adancul nostru ca si in El.
Iarta-mi, o, Doamne al meu!
vorbele pe care le rostesc despre iubire,
caci ma exprim astfel pentru a-Ti aduce lauda!"
[1] Finalitatea iubirii este unirea prin confundarea iubitului cu cel iubit. Cele trei aspecte corelative - iubire, iubitor, cel iubit - sunt, asadar, inseparabile, insa se reabsorb in esenta lor nediferentiata. Din contra, in existenta iubirea implica intotdeauna o dualitate de aspecte care se opun, pentru a se reuni apoi in complementaritatea lor, perechea care cheama la unire si la dez-unire.
In legatura cu aceeasi tema, am scris si versurile care urmeaza:
"Am iubit fiinta mea esentiala
cu aceeasi iubire cu care
Unul tinde catre al Doilea!
Iubirea astfel zamislita
este fireasca si spirituala,
fiind, deopotriva, dragoste divina.
Cuvinte de lumina si calauzire,
legate de iubire,
ce au fost revelate
in cuvintele Coranului.
M-ai intrebat,
fara ca eu, totusi, sa fi inteles
la ce iubire, la ce ratiune facea referire intrebarea ta.
Iubirea [naturala] are un inceput
pe care cunoasterea mea il cerceteaza,
dar nu si iubirea lui Dumnezeu,
care-i fara egal.
Iubirea are un inceput
insa nu are sfarsit,
dar nu si iubirea naturala.
Doua iubiri ce nu le poti descrie
odata ce-ai simtit gustul amandurora,
desi nu pot fi supuse
nici vreunei lipse, nici chiar vreunui sfarsit.
Telul omenestii iubiri
inseamna uniunea implinita:
unirea a doua suflete
si unirea a doua trupuri.
Insa a-ti fixa drept scop
unirea cu Cel preamilostiv
nu este decat ratacirea
celui mai pur sacrilegiu.
Desi excelenta iubirii este efectul Excelentei!
Dar daca ma arat neputincios
sa-mi reprezint [iubirea aceea],
sufletul meu ignora atunci pe acela dupa care tanjesc!
Caci reprezentarea Sa este plina de dovezi!"
Am alcatuit urmatoarele versuri, de asemeni legate de tema aceasta:
"Cel ce iubeste patimas sunt eu,
o, daca ai putea sti!
Patima este ceea ce iubesc,
o, daca ai putea intelege!
De-ai ascultat cumva vrobele mele,
lauda pe Dumnezeu pentru marimea Lui!
Fii constient de maretia Lui!
Cei ce imi stau in preajma
isi rad de vorbele mele:
oare pentru ca nu sunt in stare
sa patrunda intelesul lor?
De ce oare sunt orbiti
de ceea ce am lasat sa se intrezareasca
din Fiinta preaiubita
in chip atat de vadit?
N-am iubit nimic din aceasta creatie!
Pe nimeni, intr-adevar, in afara de mine!
O, cat as vrea sa poti intelege!
De cand am fost investit cu insusiri divine
am descoperit ca sunt locul
in care El se reveleaza
si ca nicicand n-am incetat sa fiu aceasta.
Uniti-va in clipa aceasta cu mine
caci eu sunt legatura lui Dumnezeu in creatia voastra!
Ramaneti, asadar, la poarta mea,
drept slujitori
gata oricand sa serviti cu credinta!
De voi ajunge vreodata sa spun:
"O, daca ai sti cat le doresc
pe Zaynab, pe Nizham sau pe Inan!"
atunci rostirea impotriva-mi dreapta va fi.
Aici se afla un semn perfect si fara egal
sub care s-arata un vesmant de gala.
Eu sunt vesmantul
[care-l acopera] pe cel ce il poarta.
Si pentru aceasta
voi continua sa fiu necunoscut!
Doar Dumnezeu este sub mantie,
a spus raspicat al-Hallaj
intr-o zi pe cand vorbea despre aceasta.
Asa ca, haideti sa ne veselim!
Si jur pe insasi iubirea!
Daca eu l-as contempla pe Dumnezeu
El s-ar ivi pe data dinaintea mea
ca eu sa ma contemplu pe mine.
Nicicand nu va fi zarita Fiinta lui Dumnezeu,
caci oricare ar fi imprejurarile,
El ramane in Sine insusi, nemanifestat."
La continutul acestui capitol putem sa adaugam:
"Existenta este o litera al carei inteles esti tu.
Dumnezeu este singura-mi nadejde pe lumea aceasta!
Litera are un inteles,
Si intelesul acestei litere este Cel ce se afla in ea.
Insa in afara acestui inteles
Ochiul nu poate sa contemple nimic altceva.
Prin firea ei de la inceput, inima
se zbate intre propriul ei salas si intelesul acestei litere.
Nimeni nu poate cuprinde Puterea divina!
Fara indoiala, sub un alt aspect,
am reusit sensul sa-i patrundem.
Nu eu sunt acela care-o spune,
Ci o revelatie venita de la Dumnezeu.
Si vorba divina cuprinde la sanu-i si-acest inteles.
Dumnezeu este adevarat!
Si asa salasluieste in fiinta omului
Si din pricina aceasta a asezat in el
masura si cumpatarea.
Esenta fiintei mele este esenta Formei Sale
Insa cuvantul acesta pe care Dumnezeu l-a revelat
Numai El insusi il poate auzi.
Dumnezeu este atat de mare
Ca nu exista lucru cu care sa poata fi asemuit.
Nimic nu-i altceva decat El!
Mai mult, este chiar El insusi.
Numai asa fiinta poate vedea
irealitatea altei fiinte.
Caci Acela care intelege,
este Dumnezeu, cu adevarat.
Desi numai Dumnezeu il vede pe Dumnezeu,
Cauta sa intelegi cuvintele mele
pentru a putea recunoaste
catre cine se indreapta ele si de la cine emana."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu