Dar sa continuam cu aceasta tema! Intr-o imprejurare spirituala neprevazuta (waqi'a), am vazut Fiinta adevarata (haqq) care mi-a dezvaluit intelesul cuprins in versurile urmatoare. M-a chemat folosind un nume pe care nicicand nu il auzisem: "Soimul salasurilor (baz diyar)" - caci acesta este numele. I-am cerut lui Dumnezeu - laudat fie El! - sa ma ajute in deslusirea intelesului acestor cuvinte.
Atunci El mi-a grait [talmacindu-mi astfel]: "Acela al carui salas este pazit". Acesta este intelesul versurilor. Insa am tratat pe larg subiectul acesta in scrierea de fata, asa ca acum doar voi schita cuprinsul acestei intamplari.
"Ti-am aratat salasul meu
Pentru ca forma mea sa se manifeste.
Slava Tie! Tie care imi apari
incarcat de slava, totdeauna de slava!
Cei doi ochi ai tai n-au oglindit nicicand
fiinte desavarsite asemanatoare mie!
Si nici un ochi n-a putut contempla
fiinta omeneasca asemanatoare Tie.
Nici o realitate n-a putut fi
mai desavarsita decat Tine!
Despre aceasta vorbeste orice dovada
ce-i pe potriva Legii.
Oricare ar fi perfectiunea,
intotdeauna este vorba de Tine!
Si oricare ar fi aparenta sa,
lucrul nu exista [cu adevarat].
Ai facut sa tasneasca firea mea
intruchipand forma lui Adam.
Am recunoscut-o cu toata credinta
In prescriptiile Legii.
Daca din toate lucrurile posibile,
unul mai perfect decat Tine
ar fi putut sa existe,
atunci ar fi trebuit ca imperfectiunea
pe data sa tasneasca din mine.
Si iata, Tu te-ai afundat adanc
in forma fapturii mele.
De-atunci se descopera neincetat
ca mai desavarsit decat mine
nimic nu poate exista."
Iata acum un alt poem care trateaza aceeasi tema:
"Dumnezeu este intr-atat de maret
ca toate in el isi au fiinta!
El este Iubitul suprem, Principiul impenetrabil.
Soarele ne atinge [cu razele sale] si noi il simtim,
de la el capatam veselia si bunastarea.
Noi suntem cei care il vedem manifestandu-se,
ca o Intruchipare divina pe care nimeni
nu si-o atribuie.
Lumina lui ne impiedica
sa-i dam vreo definitie.
Oare cum ar putea cel ce respinge manifestarea
Sa ajunga vreodat' la contopire?
Caci "cum" si "cat" sunt doar ale corpurilor!
Insa la nivelul acesta, nicicand nu se-ntalneste
corp, conditie sau numar."
Iata mai jos un alt poem despre aceasta tema:
"Cauta sa-ndrepti degraba lipsurile vietii tale!
In calatoria ta,
cere-i Celui milostiv doar merindea.
Si spune-I patimas:
Oh, telul ultim al nadejdii mele!
Cine tanjeste mai mult dupa iubire
decat adancul fiintei si esenta ei
cand te indrepti catre ele?
O stii prea bine!
nu sunt mai putin sub privirea Ta
atunci cand contemplu
pe Cel ce lumea a zidit-o.
De n-ar fi fost pierirea si negarea
a tot ce iti seamana Tie, de n-ar fi fost arsura
produsa de privirea-Ti[2],
nadejdea mi-as fi pus
doar in contemplarea Ta.
N-as fi citit manuscrise
Care sa nu aminteasca de Tine.
Si ruga-mi o indrept catre Tine,
o, Tu care esti fara egal,
[sa-mi dai taria]
de a iubi ceea ce Puterea Ta hotaraste.
"Porunca mea - grai El catre mine -,
este ca tu sa vezi ca Puterea Mea
poate fi stavilita
de proria-mi Putere."
De la un profet
aflat-ai
tot ce poate indeparta
ordinea astfel statornicita,
si tot ce face cu putinta
prelungirea vietii tale.
Spui insa lucruri ciudate
Care, toate, sunt perle adevarate.
Sa dam, asadar, aceasta pura nestemata
Celui ce pastreaza nepretuitele-Ti comori."
[2] Aluzie la urmatorul hadith preluat din Ibn Hanbal, "Musnad", IV, 401:
"Dumnezeu are saptezeci de mii de valuri de lumina si intuneric. Daca le-ar descoperi, Stralucirea transcendenta a Chipului Sau ar parjoli toate lucrurile ce i-ar intalni privirea."
Sa cantam acum pentru iubirea de dragul iubirii[3]:
"Cand am descoperit ca iubirea
era ceva nepretuit,
fara ca, totusi, s-o pot lua in stapanire
pana la sfarsitul vietii mele,
m-am indragostit pentru totdeauna de iubirea iubirii.
Fara indoiala, nu cutez sa spun
ca bunul ce-mi este daruit
nespus ma-ndestuleaza,
da, ma umple pe de-a-ntregul!
Iubitul a facut sa se iveasca
splendoarea contopirii Sale
ce a facut sa straluceasca fiinta mea
si esenta mea cea mai adanca.
Spiritul meu a simtit ca piere
dinaintea Majestatii Sale
in clipa cand mi-a dat
dovada increderii Sale.
Si El m-a purtat prin gradinile
Frumusetii Sale de negrait.
M-a smuls [din lumea]
geniilor si a oamenilor impovarati.
M-a facut sa fiu prezent
tainuindu-mi totusi secretul.
m-a ascuns apoi
si m-a pastrat in preajma Sa.
Daca spunem: eu sunt Unul,
Fiinta Lui e Una de asemeni.
Daca fiinta-mi capata tarie
Rezulta [prapastia] dualitatii.
Desi compusa,
este subtila si pura.
De are viziunea unui unic,
Ratiunea, neindoielnic,
admite si-un al doilea.
Oh, tu, care cu tine te asemui
pentru valoarea-ti neinsemnata!
Despre numar deja nu mai putem vorbi,
caci fiinta ta s-a aneantizat.
Fiinta ta, prin norocoasa-i fire,
contempla o comoara nespus de pretioasa.
Priveste in apa acestei oglinzi
caci acum tu chiar pe Mine ma vezi.
Oh, absentul!
Cine primeste o astfel de rasplata
se vede asemeni unui nebun
in paradisurile beatitudinii.
Oh, risipitorul!
Acela a carui frumusete face inimile sa se avante
le scoate din ele insele
in clipa imboldului."
[3] Este vorba, evident, de a canta iubirea pura, lipsita de obiect si indreptat exclusiv catre Dumnezeu, Subiectul existentiator, cel care din iubire a creat lumea aceasta laolalta cu toate fapturile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu