Boala care-ţi întristează inima, oh faqirule, vine din pasiunile care o stăpânesc. Dacă le-ai părăsi şi te-ai ocupa de ceea ce-ţi ordonă Dumnezeu, inima ta n-ar avea suferinţele acestea. Ascultă deci ce-ţi spun, şi fie ca Dumnezeu să te ia de mână: dacă de fiecare dată când sufletul tău (nafs) te atacă, te-ai grăbi să faci ceea ce-ţi ordonă Dumnezeu şi I-ai încredinţa în întregime voinţa ta, sugestiile psihice şi satanice şi toate încercările te-ar ocoli fără îndoială. Dimpotrivă, dacă în momentele în care sufletul tău te atacă, tu începi să reflectezi în această privinţă, să cântăreşti argumentele pro şi contra şi să te îneci în vorbăraie (interioară), sugestiile psihice şi satanice vin valuri către tine până te subjugă şi te copleşesc, şi nu-ţi va mai rămâne niciun bine ci doar rău. Dumnezeu să ne călăuzească, pe noi şi pe tine, pe calea sfinţilor Săi, Amin.
Venerabilul maestru, sfântul Ibn Atâ-Llah, spune în Hikamurile sale : « Pentru că ştii că diavolul nu te va uita niciodată, nici tu să nu-L uiţi pe Cel care te ţine de moţul de pe frunte. [1] » (Coran, XI, 59). Iar maestrul nostru spunea :
« Adevăratul mod de a-i face rău vrăjmaşului, este să te ocupi de dragostea Prietenului. Dacă, dimpotrivă, te ocupi cu războiul cu vrăjmaşul, atunci acesta din urmă va fi obţinut de la tine tot ce voia, şi tu vei fi pierdut concomitent ocazia de a-L iubi pe Prieten. » Şi noi spunem : tot binele este în amintirea lui Dumnezeu (dhikr), iar calea care merge spre El nu duce acolo decât prin resemnarea în privinţa lumii, izolarea de oameni şi disciplina exterioară şi interioară. "Nimic nu este mai util inimii decât singurătatea, căci prin aceasta ea intră în arena meditaţiei", aşa cum spunea venerabilul maestru, sfântul Ibn 'Atâ-Llah (fie ca Dumnezeu să fie mulţumit de el) în Hikamurile sale. Şi noi spunem: nimic nu este mai util inimii ca ab-negaţia în privinţa lumii şi faptul de a fi aşezat în faţa sfinţilor lui Dumnezeu.
Detronarea egoului este pentru noi şi pentru toţi maeştrii Căii o condiţie necesară. Şi în acest sens unul dintre ei a spus : « Inima mea doreşte exact ceea ce voi vă temeţi pentru mine. » Dar nu trebuie, oh fakirule !, ca tu să spui asta, înainte de a o fi spus propriului tău suflet obligat să meargă pe această cale, şi nu aiurea.
Notă :
[1] « A ţine moţul de pe frunte » este o zicală arabă care se referă la faptul că un cal poate fi dominat dacă este ţinut de smocul de coamă din frunte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu