Un om il vizita de doua ori pe un maestru sufi. La incheierea celei de-a doua vizite, omul remarca:
- Prima data cand am venit la tine, erai cu totul preocupat de treburile comunitatii. De data asta - si sunt incantat sa constat acest lucru -, te dedici unei activitati mai perene: buna oranduire a spatiului ocupat de Ordinul pe care-l conduci.
- Apreciem interesul pe care-l manifesti fata de diversele noastre preocupari, raspunse maestrul sufi.
Vizitatorul saluta si pleca, fericit ca maestrului sufi ii facuse placere complimentul sau.
- De ce te-a impresionat in mod placut interesul pe care-l purta omul acela amenajarii spatiului nostru? il intreba un discipol.
- Asta mi-a adus aminte, raspunse maestrul, de vremea in care copiii mei tocmai incepusera scoala: comentariile lor erau adorabile. Prima lectie de matematica din viata lor nu le-a placut pentru ca subiectul fusese: "1 portocala plus 1 portocala egal 2 portocale", iar ei si-ar fi dorit niste chestiuni mai serioase decat niste "simple portocale".
La lectia urmatoare, invatatorul le zise: "2 carti plus 2 carti egal 4 carti". Copiii mei s-au intors de la scoala fericiti si mandri: "Gata, au inceput chestiunile serioase: astazi invatatorul ne-a vorbit despre carti!".
Tantalaul care tocmai a plecat de aici nu si-a inchipuit niciun moment ca transmiterea invataturilor caii sufite se poate realiza prin orice fel de activitate, ba cateodata chiar si in lipsa oricarei activitati. Este candidatul cel mai bun la un act de caritate, fiindca este un act de caritate acela de a-i face pe oameni fericiti, dandu-le impresia ca esti, la randu-ti, fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu