In conformitate cu textul coranic, inima este pentru al-Hallaj partea trupului in care Dumnezeu a sadit credinta. In secventa poetica de mai jos se regaseste ecoul versetelor coranice care vorbesc despre "qalb" ca receptor uman al credintei:
"In inima ati incarcat o povara prea grea pentru un trup,
Caci inima poate purta ce trupurile nu pot duce."
Versurile lui al-Hallaj reflecta versetul coranic care indica omul ca purtator al credintei in Dumnezeu, la care se adauga ideea care reiese din versetele mentionate mai sus, identificarea unei parti a corpului uman de o importanta capitala ca loc din care izvoraste spiritualitatea.
Roger Arnaldez observa ca la baza acestor versuri a stat meditatia asupra versetului 72 din sura XXXIII: "Noi am infatisat cerurilor, pamantului si muntilor pastrarea credintei, insa ei au refuzat sa o ia asupra lor si au fost cuprinsi de groaza ei. Numai omul a luat asupra sa aceasta povara, insa el este nedrept si nestitutor."
Al-Hallaj pastreaza atat elementele lexicale ale textului coranic, cat si modalitatea de adresare. In Coran, Dumnezeu se adreseaza prin forma de persoana intai plural a verbului "'aradna" cu sensul "noi am infatisat" care corespunde pronumelui de maiestate. Aceeasi forma este pastrata si in versurile citate mai sus - "hammaltum", "ati incarcat o povara" - in corespondenta cu pronumele de maiestate. Radacina verbului "hamala", cu sensul de "a lua asupra sa, a cara, a duce" se regaseste ca informatie semantica in versetul coranic, iar al-Hallaj subliniaza greutatea poverii prin repetarea verbului atat la forma sa factitiva, cat si la forma sa de baza, participand la realizarea unei aliteratii care confera versurilor un plus de muzicalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu