Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar (3)

În ce constă învăţătura lui Tierno Bokar ?

Această învăţătură precizează, mai întâi, ce este religia şi ce este credinţa.
În ceea ce priveşte religia, Tierno Bokar deosebeşte sharia şi mistica. Pentru el, sharia este doar ansamblul regulilor menite să apere omul de “libertinaj şi nereligie”. Sharia este, deci, un cod.

Mistica, în schimb, duce la cunoaştere şi provine din două surse :

- revelaţia dăruită de Dumnezeu unui profet;

- experienţa credinciosului, izvorâtă dintr-o îndelungă meditare şi o practică religioasă aprofundată.

Înţeleptul care, prin mistică, atinge cunoaşterea, poate ulterior să-şi adapteze învăţătura la condiţiile locale în care trăieşte. Respectarea tradiţiilor – pe care o susţine Tierno Bokar – se înscrie în acest context.

Sharia, ca şi mistica, determină întreaga atitudine în viaţă a credinciosului.


Credinţa corespunde relaţiei omului cu Dumnezeu şi presupune, mai întâi, devotamentul faţă de Dumnezeu. Dar ea corespunde şi „cantităţii de încredere pe care o avem în Dumnezeu”, şi „nivelului atins de propria-ne convingere”.


Tierno Bokar deosebeşte trei niveluri ale credinţei care determină, în mod corespunzător, fiecare dintre tipurile de relaţie pe care credinciosul le stabileşte cu celelalte comunităţi umane:

- primul nivel al credinţei este „credinţa sulbu” sau „credinţa solidă”: este credinţa majorităţii oamenilor şi a numeroşi marabuţi. Ataşată exclusiv literei Scripturii, credinţa sulbu promovează intransigenţa religioasă şi culminează cu războiul armat.

- al doilea nivel al credinţei este „credinţa sa’ ilu” sau „credinţa lichidă”: este credinţa celor care caută Adevărul şi îl descoperă prin Cunoaştere. Ea promovează toleranţa, instituie relaţii paşnice cu ansamblul lumii vii şi se declară ferm împotriva războiului.

- al treilea nivel al credinţei este „credinţa ghaziya”, un „abur gazos”, apanajul elitei elitei. Prin ea, Înţeleptul atinge Adevărul divin, în iubire şi caritate.


Astfel, pentru Tierno Bokar religia şi credinţa stabilesc regulile de relaţionare cu ceilalţi. Pornind de la Coran (XXX, 22): „Dintre semnele Sale: crearea cerurilor şi a pământului, deosebirea graiurilor şi a culorilor voastre. Întru acestea sunt semne pentru cei care ştiu”, Tierno Bokar enunţă două parabole: „Curcubeul” şi „Copiii aceluiaşi tată”.

La fel cum în curcubeu se unesc culori diferite, tot aşa, fiii aceluiaşi tată sunt diferiţi ca aspect, şi, totuşi, rămân fraţi între ei şi copii legitimi. Astfel, pentru infideli „Dumnezeu este Iubire şi Putere… A dispreţui ceva produs de voinţa divină, care acţionează din Iubire, înseamnă să contrazici vrerea divină şi să-i conteşti înţelepciunea. Excluderea unei fiinţe din Iubirea primordială înseamnă manifestarea unei ignoranţe capitale… Să nu iubeşti decât ceea ce îţi seamănă înseamnă să nu te iubeşti decât pe tine însuţi, ceea ce nu înseamnă să iubeşti.”


Pentru Tierno Bokar, relaţia credinciosului cu infidelul trebuie să fie o relaţie de toleranţă. Această toleranţă se sprijină totodată pe studiul tradiţiilor şi pe înţelegerea celorlalte religii, refuzând orice idee de superioritate a uneia faţă de o alta. Această toleranţă implică, însă, şi o profundă cunoaştere de sine şi, deci, o imensă suspiciune vizavi de sine însuşi.

Regăsim aici modestia şi umilinţa întregii existenţe a lui Tierno Bokar, angajat încă din copilărie, prin exemplul familial, în „marele Jihad”.

Credinciosul nu îi este superior necredinciosului, fiindcă, pentru Tierno Bokar, religia este Una. Asemenea copacului, toate religiile posedă un trunchi comun. Fiecare dintre ele, la fel ca ramurile unui copac, nu este decât expresia religioasă adaptată unui loc sau unei epoci:

„Spuneţi: „Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.”” Coran (II, 136)


În contextul eminamente dramatic al lumii contemporane, ni se pare important să amintim aceste voci numeroase, de pe toate continentele, care s-au ridicat împotriva manipulărilor religioase prin intermediul armelor şi al forţei. Africa, mai mult decât niciodată continentul uitat, poartă în adâncul ei învăţături inestimabile de toleranţă şi de generozitate.

În aceste vremuri, în care unii agită viguros spectrul şocului ineluctabil dintre civilizaţii, şi în particular pe acela al opoziţiei dintre Islam şi Creştinism, ni se pare imperativ să facem auzite alte voci, mai puţin mediatizate fiindcă sunt mai modeste şi mai umile, izvorâte din aceste intersectări de civilizaţii, rămase într-o atentă ascultare şi convinse de Adevărul cuprins într-un mesaj de pace şi de iubire. Faptul că acest mesaj provine dintr-o Africă uitată şi abandonată propriilor ei drame, îi conferă o forţă încă şi mai aparte.


«Viaţa şi învăţătura lui Tierno Bokar, înţeleptul din Bandiagara» de Amadou Hampâté Bâ (Seuil, Coll. Points Sagesse, 1980, 288 p.) – traducere a prezentării realizate de Lucienne Nicolini şi Jean-Louis Nicolini.
http://www.arelc.org/article.php3?id_article=34