de Eric Geoffroy
Denumit şi „Suveran al Ordinului (sufilor)”, Junayd întruchipează în mistica musulmană firea „sobră” şi aspirarea către luciditate, în contrast cu „beţia spirituală” manifestată de Hallâj, fostul său discipol.
Persan de origine, Junayd este una dintre personalităţile proeminente ale şcolii de tasawwuf (sufism) din Bagdad; acest termen avea să însumeze ulterior toate modalităţile spirituale din sânul islamului sunnit. În această epocă (sec. IX-X), Bagdadul şi califatul abbasid reprezentau, pentru restul lumii, un punct de atracţie. Junayd era un jurist strălucit înainte de a se deschide misticii sub îndrumarea unchiului său, sufi Sarî Saqatî (m. 867). Întreaga sa viaţă, Junayd a tins către atingerea echilibrului între aspectul exoteric, normativ, al mesajului islamic, şi aspectul ezoteric, iniţiatic al acestuia. „Ştiinţa noastră [ştiinţa sufită], afirma el, este intim legată de Coran şi de modelul muhammadian.” De aceea a şi fost agreat de către toţi ulama. El se arăta, de altfel, extrem de prudent în diseminarea „secretelor Căii”, pe care le împărtăşea în intimitatea locuinţei sale, departe de urechi profane. A se declara discipol al „căii lui Junayd” este echivalent, chiar şi în zilele noastre, cu adoptarea unui demers spiritual pe cât de ortodox, pe atât de exigent.
Metoda lui Junayd se fundamentează, este adevărat, pe post, tăcere, practicarea asiduă a retragerii spirituale şi a invocării lui Dumnezeu, dar mai ales pe respectarea riguroasă a conştientizării interioare („am învăţat arta de a rămâne vigilent observând o pisică”, mărturisea el). „Noi nu am primit învăţătura sufită prin spuse, ci prin foame, îndepărtare de cele lumeşti şi delimitare de deprinderile comode”, mai spunea el.
Metoda austeră elogiată de Junayd nu suporta nici un artificiu, nicio concesie privitoare la deliciile spirituale însele, care constituie tot atâtea voaluri. Într-o vreme în care cea mai mare parte a discipolilor Căii cutreierau drumurile, Junayd mărturisea că atinsese realizarea spirituală „rămânând în prezenţa lui Dumnezeu, timp de treizeci de ani, sub treptele acestei scări”. El elogia, aşadar, deţinerea controlului asupra stărilor spirituale care influenţează individul (tamkîn), pe când alţii se lăsau dinadins în voia acestora (talwîn). Unui sufi care-l întrebase de ce rămânea imobil în timpul sesiunilor colective de invocare a lui Dumnezeu (dhikr), Junayd îi răspunsese cu acest verset: „Vei vedea munţii pe care i-ai socotit înţepeniţi trecând ca norii” (Coran 27:88). Cade în sarcina omului să-L invoce pe Dumnezeu pentru a-şi reaminti de Pactul primordial încheiat între Dumnezeu şi umanitate pe tărâmul spiritual, înainte de întruparea sufletelor pe pământ. Versetul coranic de referinţă, frecvent comentat de Junayd, este: „„Nu sunt eu Domnul vostru?” Ei spuseră: „Da, aşa mărturisim!”” (7:172)
Întreaga învăţătură a lui Junayd se axează pe cunoaşterea Unicităţii (tawhîd), autenticul scop al vieţii spirituale. Afirmarea de către credincioşii obişnuiţi a faptului că Dumnezeu este unic nu este suficientă; această unicitate se cere trăită în propria persoană, iar consecinţele acestei trăiri trebuie experimentate la toate nivelurile fiinţei. „Cunoaşterea Unicităţii – specifică sufilor – spunea Junayd, constă în separarea eternului de temporar, în părăsirea căminului, ruperea legăturilor cu ceea ce iubim, lăsarea deoparte a tot ceea ce ştim şi a tot ceea ce ignorăm; ea constă, în fine, în aceea că Fiinţa divină ajunge atunci să ţină loc de orice altceva.”
O astfel de experienţă duce la o contemplare de ordin mai înalt: din moment ce Dumnezeu este Fiinţa Unică, atunci conştiinţa umană individuală nu se poate uni cu El decât prin disoluţie, „astfel încât să rămână ceea ce a fost dintotdeauna şi să dispară ceea ce este iluzoriu prin natură”. Este procesul cunoscut sub denumirea de fanâ’, „extincţia” conştiinţei individuale în „oceanul Unicităţii”. Subiectul care începe să presimtă Prezenţa divină trebuie să se anihileze pe sine însuşi, dacă voieşte să ajungă mai departe… Făcând o aluzie la acest paradox, un sufi contemporan afirma: „Am aflat de la Junayd ceva despre Unicitate care m-a făcut să plonjez vreme de patruzeci de ani într-o perplexitate din care nu mi-am revenit nici astăzi”.
Experimentarea fanâ’ este extatică fiindcă ea descătuşează conştiinţa umană de constrângerile pe care aceasta le cunoaşte în mod obişnuit. „Trăirea Unicităţii, declara Junayd, înseamnă a se sustrage limitărilor temporale pentru a se deschide eternităţii.” Junayd precizează însă că această etapă se cere depăşită pentru „a reveni printre oameni”, lucid, însă de atunci încolo investit cu prezenţa perenă a lui Dumnezeu: aceasta este baqâ’. În căutarea extazului nu sunt decât începătorii, căci veritabila contemplare nu are cum fi tulburată de vreo stare oarecare de beatitudine; de aici şi condamnarea extravaganţelor lui Hallâj de către Junayd.
Sfinţenia lui Junayd a fost recunoscută până şi de juriştii cei mai riguroşi; la funeraliile sale asistară şaizeci de mii de oameni. Metoda sa spirituală rămâne un model de referinţă al sufismului şi majoritatea lanţurilor iniţiatice (silsilah) ale confreriilor sufite şi-l aproprie. Doctrina religioasă a anumitor spaţii musulmane, cum ar fi Regatul Marocului, se raportează la Junayd în mod oficial.
Biografie:
Aprox 830: Junayd se naşte la Bagdad.
Aprox. 850: devine o autoritate în dreptul musulman, însă îşi aprofundează din ce în mai mult percepţia despre sufism.
897: Hallâj se desparte de Junayd, maestrul său spiritual vreme de douăzeci de ani.
911: Junayd moare la Bagdad
Citate din Junayd:
Poartă-te astfel încât să fii o binecuvântare pentru ceilalţi, chiar dacă Dumnezeu a făcut din persoana ta o încercare pentru tine însuţi.
Unicitatea este o realitate spirituală în care formele se dizolvă iar ştiinţele se resorb, pe când Dumnezeu este aşa cum n-a încetat niciodată să fie.
Sufismul înseamnă ca Cel Adevărat [Dumnezeu] să te facă să fii mort pentru tine şi viu prin El.
Sufismul înseamnă să fii una cu Dumnezeu, să nu fii ataşat de nimic altceva.
Culoarea apei este dată de cularea recipientului care o conţine. – Maxima aceasta a fost interpretată în numeroase moduri; semnificaţia ei fiind că există o singură Religie primordială (apa) care a primit nuanţe diferite (religiile istorice) în funcţie de context.
Sufi este asemenea pământului: se aruncă asupra sa tot ce este rău, iar din el se iveşte doar ceva frumos.
Bibliografie:
Junayd, Enseignement spirituel, traducere de Roger Deladrière, Actes Sud, Paris, 1999 (reditare).
E. Geoffroy, Initiation au soufisme, Fayard, 2003.
http://www.eric-geoffroy.net/Junayd-maitre-soufi-Article-paru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu