Rolul uriaş pe care ştiinţa islamică l-a avut în dezvoltarea medicinei moderne. ''Allah nu a creat nicio boală care să nu poată fi tratată, în afară de bătrâneţe''

Ascensiunea Islamului din secolul VII a marcat o perioadă importantă în ceea ce priveşte descoperirile ştiinţifice, medicii musulmani extinzând limitele medicinei mult peste media acelei perioade.

Sancho I, conducătorul Regatului Leon, care se afla în nordul actualei Spanii, a fost înlăturat de la tron de către rebeli în anul 958 d.Hr.. Motivul lor a fost unul neobişnuit: regele nu a fost capabil să îşi îndeplinească sarcinile cu demnitate, pentru că era prea gras. Rudele lui Sancho au acţionat imediat pentru a restaura puterea. Bunica sa, Regina Toda Aznar a Regutului Creştin Navarrei, a cerut ajutorul Califatului Musulman al Cordobei, având două cereri pentru conducătorul acestuia, Califul Abd al-Rahman III: o dietă împotriva obezităţii nepotului său şi suport militar pentru reocuparea tronului de către Sancho I.

Pentru îndeplinirea primei cerinţe, califul l-a însărcinat pe Hisdai ibn Shaprut, fizicianul său, care era evreu şi care a reuşit să îi întocmească o dietă lui Sancho. Ulterior, cel din urmă, ajutat de către armatele musulmane, a pornit către recucerirea tronului. Fizicienii din ţările islamice, în perioada Evului Mediu, se bucurau de un mare respect, pe care aceştia îl meritau. 

Înainte ca învăţăturile lui Mohamed să fie difuzate în Peninsula Arabă, atitudinile medicale locale erau bazate pe următoarele principii: "Foloseşte tratamentul medical, căci Allah nu a creat nicio boală care să nu poată fi tratată, în afară de bătrâneţe." Medicina tradiţională a musulmanilor se baza pe practici tradiţionale ale regiunii, altele erau o moştenire de la mesopotamieni şi de la babilonieni. 

Tratamentele tradiţionale, precum folosirea uleiului de măsline sau mierea şi chiar şi ventuzele sunt folosite şi astăzi în multe ţări islamice, dar şi în întreaga lume.

Cu toate că medicina arabă a fost difuzată printre islamici, aceasta a absorbit şi alte influenţe, precum cele greco-romane, conservate de către egipteni. Oraşele în care ştiinţa greacă a înflorit au ajuns sub control islamic, oraşe printre care se numără şi Alexandria, din Egipt şi Edessa, din actuala Turcie. La graniţele estice ale Islamului, oraşul Gondenshapur din Persia a devenit un centru al medicinei greceşti după ce savanţii au migrat aici în anul 529 d.Hr., în urma deciziei lui Iustinian de a închipe Academia din Atena.

Ştiinţa greacă a stat la baza dezvoltării medicinei arabe, iar translatorii le-au oferit musulmanilor accesul şi posibilitatea de a studia textele greceşti şi latine. Savantul Yahya ibn Masawayh, cunoscut în vest ca Ioannis Mesue, alături de studentul său, Hunayn ibn Ishaq, au lăsat în urmă peste 50 de traduceri. 

Avicenna, cel mai cunoscut savant musulman

Începând din anul 900, araba a fost văzută ca o limbă a ştiinţei, iar Califatul Abbasid al Baghdadului a cunoscut o lungă perioadă a experimentelor, care au durat timp de două secole, în secolul X şi în secolul XI. Cel mai cunoscut savant al acestui califat a fost Ibn Sina, cunoscut în vest drept Avicenna. La 18 ani era deja doctor, iar lucrarea sa, Canonul Medicinei, a devenit una dintre cele mai cunoscute lucrări din domeniu a tuturor timpurilor.  

În ceea ce priveşte graniţa vestică a lumii islamice, Spania musulmană a cunoscut, de asemenea, o perioadă de dezvoltare a ştiinţei. Începând cu secolul X, Cordoba era cel mai mare şi cel mai culturalizat oraş din Europa, descris de mulţi contemporani drept "ornamentul lumii". De asemenea, era un cunoscut centru pentru studii. Chirurgul Al-Zahrawi, cunoscut şi ca Abulcais, a creat o enciclopedie în 30 de volume care conţine rezultate sale şi ale colegilor săi în ceea ce priveşte tratamentul anumitor boli şi ale unor răni.

La fel ca şi scrierile despre medicină, şi practicile au avansat vizibil. Noi tratamente au fost dezvoltate, incluzând şi  o metodă revoluţionară de tratare a cataractei prin aspiraţie, tehnică care a fost perfecţionată în timp. Cel mai important avans în ceea ce priveşte chirurgia  a fost apariţia unor noi instrumente, Al-Zahrawi inventând noi astfel de ustensile: forcepsul, penseta, bisturiul.

Una dintre cele mai rezistente contribuţii în timp a Islamului a fost spitalul. Inaugurate în urma donaţiilor, în interiorul acestora erau trataţi pacienţii. Spitalul Ahmad ibn Tulun, unul dintre primele asemenea instituţii, a fost construit în Cairo  între anii 872 şi 874. Probabil cel mai cunoscut spital al lumii islamice, Spitalul Al-Mansuri, a fost, de asemenea, construit în Cairo de către sultanul Qalawun, în 1285.

Afiliate spitalurilor, au fost inaugurate şi universităţi. Fondat în secolul XII, Spitalul Sirian Al-Nuri din Damasc a reprezentat una dintre primele astfel de universităţi. Aceste institutţii au stat la baza următoarelor inovaţii din domeniul medical .

Ştiinţa scandaloasă a sexualităţii

În ceea ce priveşte controversele legate de aceste inovaţii în medicină, foarte populară a fost cea legată de ştiinţa scandaloasă a sexualităţii. Relaţiile sexuale reprezintă o parte importantă a mariajului în cultura musulmană. Un text medieval, cunoscut sub denumirea de kitab al-bah, explorează atât reproducerea, cât şi erotismul, la fel ca obstetrica, embriologia sau pediatria. Problemele sexuale erau, de asemenea, menţionate, cu accent pe tulburările sexuale, precum impotenţa sau lipsa libidoului. Aceste tratate i-au fascinat pe călătorii britanici, dar şi pe savantul Richard F. Burton, care a colectat copii ale acestora pentru a fi studiate şi în Marea Britanie. Acesta a tradus, de asemenea, clasica creaţie orientală O mie şi una de nopţi, în care ciudăţeniile sexuale prezentate îi încântau pe devoratorii culturii arabe, dar care au scandalizat Anglia Victoriană.

scrisă de Ana-Maria Iosif
Sursa: National Geographic