An-nafs (sufletul, psyché) şi ar-rûh (spiritul, pneuma) sunt doua cuvinte care desemnează unul şi acelaşi lucru, făcut din esenţa însăşi a luminii, iar Dumnezeu ştie mai mult. Acest lucru se dedublează în virtutea celor două calităţi opuse care sunt puritatea şi tulburarea, căci an-nafs, atât timp cât subzistă, este tulburat, şi din această privinţă are acest nume, iar dacă tulburarea dispare şi devine substanţă pură, se numeşte cu adevărat ar-rûh. Vedem de altminteri că cele două se atrag reciproc, căci sunt apropiate una de cealaltă, şi amândouă sunt în principiu înzestrate cu frumuseţe, cu virtute şi cu echilibru.
Or, dacă Dumnezeu vrea să-Şi sfinţească un servitor, îi împreunează spiritul şi sufletul, adică face ca primul să dobândească superioritate asupra celuilalt, lucru care se produce atunci când sufletul îşi abandonează pasiunile care-l îndepărtaseră de la adevărata sa natură şi de la patria lui, care-l smulseseră virtuţii, bunătaţii, frumuseţii, nobleţii, superiorităţii şi elevaţiei sale, şi de la toate darurile cu care-l copleşise Domnul său, până într-acolo încât îşi negase cu desăvârşire propria origine. Or, dacă sufletul nu mai rămâne în această stare, ci o părăseşte şi-şi revine pe deplin, spiritul îl ia cu sine şi-i transmite adevărurile şi secretele pe care Dumnezeu i le inspiră, şi care n-au sfârşit.
În chiar măsura în care-şi părăseşte pasiunile, creşte întâietatea spiritului, astfel încât nunta spiritului cu sufletul se desăvârşeşte, asemenea şi fructele lor, adică ştiinţele şi acţiunile ce se nasc din această uniune. Folosinţa acestora nu poate decât să-l împingă pe om spre nedumerirea sufletului (pasional) şi la modelarea acestuia în ciuda repulsiilor, ostilităţilor şi aversiunilor acestuia, căci un asemenea comportament devine facil omului în virtutea luminilor şi secretelor spirituale din care se împărtăşeşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu