Un om observa un melc adapostit in crapatura unui zid si i se adresa:
- Salut, melcule!
Ori, melcul nostru stia sa vorbeasca si auzea ce i se spunea, asa ca ii raspunse trecatorului:
- Salutari si tie, acela de colo! Cine esti tu?
- Eu sunt o fiinta umana, raspunse trecatorul.
- Si esti asemenea noua?
- Oarecum. Numai ca sunt o multime de lucruri pe care noi, fiintele umane, stim sa le facem si pe care voi, melcii, sunteti incapabili sa le indepliniti.
- Zi-mi si mie cateva, ca sa vedem...
- Pai, uite, ochii vostri, de exemplu, se afla in varful a doua tentacule. Noi avem tentacule la capatul opus: se numesc picioare, iar la capatul lor se afla talpile. Miscand picioarele si talpile, putem parcurge intr-o clipita distante foarte mari.
- Asta este de-a dreptul extraordinar! Altceva?
- Ei bine, noi nu avem cochilie; nu avem nevoie de ea.
- Nu aveti cochilie?! Tot ce se poate... Altceva?
- Putem comunica intre noi fara sa pronuntam niciun cuvant, chiar fara sa ne aflam in acelasi loc. Procedam in felul urmator: luam un fel de frunza, facem niste semne pe ea (asta se numeste "a scrie"), dupa care trimitem frunza respectiva cuiva prin intermediul unei alte fiinte umane. Dupa aceea (si numim asta "a citi"), cel care primeste frunza poate sti ce gandea "autorul scrisorii".
Auzind asta, melcul il puse la punct:
- Problema cu voi, mincinosii de teapa ta, facu el, este ca nu stiti cand sa va opriti. Prefacandu-ma ca te cred, te-am facut sa cazi in capcana: te-am facut sa depasesti masura. Daca te-as incuraja sa continui, nedand glas neincrederii caracteristice tuturor fiintelor dotate cu ratiune, ar insemna sa devin complicele minciunilor tale sfruntate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu