Un om ii destainui paznicului de la poarta Alepului:
- Am petrecut douazeci de ani la khanqah [zawiyya] Maestrului vremii, in Turkestan.
- Si ce-ai invatat acolo? intreba paznicul.
- Nu stiu daca am invatat ceva. Oamenii veneau si plecau tot timpul de la khanqah. Unii erau respinsi; altii, multi la numar, afirmau ca sunt dezamagiti. Intr-un sfarsit, am plecat si eu.
- Langa piata mica, ii sugera paznicul, locuieste un sufi cunsocut. Mergi la el, poate va reusi sa-ti dea niste lamuriri.
Omul din Turkestan se indrepta spre piata mica. Atunci cand dadu de maestrul sufi, exclama:
- N-oi fi, cumva, vreun impostor? Te recunosc: esti cel care, timp de douazeci de ani, ai venit in mod regulat la khanqah si de fiecare data imi semanai in suflet indoiala in legatura cu Maestrul meu!
Sufitul zambi.
- Face parte dintre atributiile mele sa-i pun pe discipoli la incercare. Mijlocul cel mai potrivit de a face acest lucru nu era, oare, acela de a fi unul dintre voi, de a ma plange voua, de a intruchipa imperfectiunile voastre?
- Dar ceilalti, cei pe care i-am intalnit la khanqah? Toti tovarasii mei, discipoli, erau si ei, in realitate, niste sfinti deghizati?
- Printre cei care populeaza o khanqah sunt si necunoscatori, discipoli iluminati care se poarta ca niste necunoscatori precum si altii, care nu sunt nici iluminati, nici necunoscatori.
Tu nu deslusesti decat aparenta lucrurilor si a fiintelor. In cursul celor douazeci de ani pe care i-ai petrecut la khanqah, cinci mii dintre acei oameni care nu faceau larma, care-ti pareau insignifianti, asupra carora, poate, privirea ta nu s-a oprit nici macar o data, cinci mii dintre acestia au dobandit iluminarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu