(Psalmodierea Coranului)
Psalmodierea se face în funcţie de modalităţi fonetice precise. Ortoepia Coranului trebuie să fie deosebită. Una este simpla lectură (qira'a, de unde probabil numele de Qur'an - "lectură"), alta este tilawa, cu sau fără modulaţie şi mai ales fără să se recurgă la vulgata şi altfel este chemarea la rugăciune (adhân).
Tajwid-ul este o declamare lentă şi melodioasă a surelor Coranului, recitarea fiind adesea afectată de variaţiuni melodice bogate care contrastează cu lungi momente de pauză (qifa).
În recitarea Coranului se disting mai multe ritmuri: tartil - recitare lentă, tadwir - recitare normală şi hadr - recitare rapidă, aşadar scandări mai tonice.
Şapte psalmodieri ale Coranului, al-qiraât as-sab' sunt preconizate şi admise de şcolile teologice tradiţionale. Mai mult chiar decât lecturile cu adevărat distincte, aceste diverse modalităţi de enunţare a textului sacru în public se diferenţiază prin conotaţia lor lingvistică sau fonetică:
I. fatha - o vocalizare a literei cu e sau a;
II. damma - o vocalizare a literei cu u;
III. khafid - coborârea vocii la pronunţarea unei consoane;
IV. sukun (lit. "linişte") - faptul de a nu pronunţa o consoană;
V. raum - a mima o vocală;
VI. ichman (lit. "acţiunea de a simţi un parfum, un miros") - se aplică unei pronunţări foarte uşoare a unei litere sau a unui grup de litere;
VII. tafkhim (lit. "a înfrumuseţa") - a scoate o treime sau un sfert din vocală.
Deşi cele şapte psalmodieri canonice ale Coranului sunt autentificate, numărul celor practicate realmente nu depăşeşte trei sau patru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu