Nimic nu va fi, vreodată, perfect, lipsit de asperităţi şi armonios. O relaţie adevărată este întotdeauna, prin natura ei, complicată. Este imposibil de netezit toate asperităţile din cadrul unui grup. Trebuie, însă, să ne întrebăm cum poate fi aplanat un conflict, cum să aducem iubire acolo unde nu există iubire şi trebuie să acordam atenţie acestor lucruri: asta înseamnă calea spirituală. Spiritualitatea trebuie trăită la toate nivelurile, nu doar pentru sine, ci şi în relaţiile de lucru, în relaţiile de familie. Profetul (slaws) de aceea a fost trimis, pentru a desăvârşi comportamentul.
Puterea unei comunităţi stă în productivitatea ei. Când, într-un grup, fiecare trage în stânga şi în dreapta, apare sentimentul disfuncţionalităţii, al lipsei de comunicare, impresia că oamenii de acolo trăiesc într-un permanent dezacord, apare senzaţia incompatibilităţii stărilor sufleteşti, a ideilor, şi toate acestea duc la resimţirea unei nemulţumiri legate de lucrul în grup. Când se întâmplă acest lucru, înseamnă că grupul respectiv traversează o criză – ceea ce, până la urmă, nu ar fi foarte grav, fiindcă este semnalul că ceva a început să se schimbe. Este, întrucâtva, ca şi în viaţă: omul îşi poate pierde reperele, să nu mai ştie ce are de făcut, să nu mai găsească satisfacţii, să fie nemulţumit, dar, de fapt, se ştie foarte bine că, de multe ori, momentele acestea din viaţă sunt şi cele mai fecunde şi că, după depăşirea lor, se intră într-o noua fază a existenţei.
De fiecare dată când urmează să-şi facă apariţia o nouă fază, se înregistrează o întreagă succesiune de zdruncinături, căci ceva ia naştere şi, deci, survin în mod automat nişte spasme, oamenii sunt puţin dezorientaţi. Se mai pierd din reperele anterioare, suntem îngrijoraţi de ce-ar putea fi în viitor, ne aflăm în situaţia aceea incomodă de tranziţie care este întotdeauna, într-o oarecare măsură, neliniştitoare. Dar, al-hamdulillah, ne punem încrederea în Dumnezeu şi avem încredere în Shaykh-ul nostru, care are un idhn, unul adevărat. Ne putem da seama că ne aflăm, al-hamdulillah, pe o Cale a sirr-ului, nutrim sentimentul că avem şansa şi graţia infinite de a ne afla pe o Cale, de a gusta sirr-ul şi de a trăi această transformare, dar şi de a trece prin diferitele etape ale căii, chiar dacă le observăm la o scară mai mare decât aceea a grupului.
Dificultatea, aşadar, constă în a înceta să ne spunem ca totul trebuie să fie lipsit de asperităţi, perfect, că nu trebuie să existe nici cea mai mică abatere, nici cea mai neînsemnată problemă, nici cea mai măruntă greşeală şi că astfel vom reuşi să fim fericiţi, fiindcă poate exact în felul acesta ne va fi cel mai rău, în sensul ca aşa nu se va întâmpla mare lucru: vom continua să rămânem ataşaţi de măruntele noastre obişnuinţe, fără să nutrim câtuşi de puţin dorinţa de a fi deranjaţi din ele.
Nu acesta este parcursul unei căi spirituale; ea înseamnă că trebuie stabilite nişte reguli de trai în comun, nişte reguli de efectuare a schimburilor şi de interacţionare, astfel încât să se păstreze un anumit echilibru între indivizi, între aportul lor, capacităţile lor - căci fiecare are ceva de adus care îi este caracteristic doar lui – ca şi armonia dintre ei, lucrul în colectiv - pentru a prezerva însuşi spiritul de colectivitate.
Dacă spiritul de colectivitate predomină şi nivelează totul, înseamnă că am ajuns pe panta aceea netedă şi lipsită de asperităţi, dar în acelaşi timp lipsită şi de viaţă. Pe de altă parte, dacă ar predomina indivizii, fiecare ar trage spuza pe turta lui, fiecare ar avea dreptatea lui, fiecare ar avea susţinătorii lui, ideile lui şi s-ar zbate pentru ceea ce consideră a fi adevărat. Numai că toate acestea sunt contraproductive şi i-ar face pe unii să dorească să se dea la o parte, spunând: „tumultul e prea mare, voi sta deoparte şi voi aştepta să se mai liniştească”. Pe scurt, aşa ceva nu este de dorit.
Este ca pe vremea Profetului (slaws); acesta a primit revelaţia momentului în care avea loc noaptea destinului, a ieşit din cort, afară a dat peste doi companioni care se certau cu voce tare şi a pierdut această informaţie. Ieşise ca s-o împărtăşească şi comunităţii, iar informaţia a dispărut pentru că Profetul (slaws) a fost atras de acest spectacol, de acest incident, de cearta celor doi; abia atunci Profetul (slaws) a furnizat informaţia ca noaptea destinului să fie căutată printre ultimele zece nopţi din luna Ramadan.
Conform anumitor tradiţii, ea ar putea avea loc în oricare altă noapte din an. Este interesant, fiindcă înseamnă că pentru a intra în legătură cu clipa aceasta a deschiderii cerului, trebuie să fim în dispoziţia necesara de a face acest lucru, iar asta se poate întâmpla în orice moment; trebuie să încercăm, aşadar, să fim clipă de clipă în stare de receptivitate, de disponibilitate. Altfel, dacă îşi face apariţia iar noi ţinem uşa închisă, nu vom reuşi să beneficiem de ea nici dacă porţile cerului sunt larg deschise. Uşa inimii trebuie să ne fie deschisă, trebuie să fim noi înşine dispuşi spre a primi.
Disponibilitatea aceasta se poate crea în două moduri complementare:
Printr-un travaliu asupra atitudinii proprii, asupra dificultăţilor, capcanelor, despre cum să evităm, de exemplu, conflictele absolut inutile, cum să prevenim risipa de energie, cum să ne ferim puţin de toate acele maladii ale inimii împotriva cărora ne luptăm în permanenţă; acesta este suluk-ul fiecăruia. Nu este uşor, dar aceste lucruri se pot însuşi, iar Calea ne permite să învăţăm cum să reuşim să ocolim conflictele, cum să facem ca o situaţie nefavorabilă să devină una favorabilă. Asta se spune şi în Coran: „Un bine nu este asemenea unui rău. Răspunde cu mai bine şi cel care este în vrăjmăşie cu tine iţi va fi apoi un prieten apropiat. La acest lucru nu ajung însă decât cei răbdători, nu ajung însă decât cei care au o mare dăruire.” [41, 34-35]
Acest tip de comportament, care permite schimbarea unei situaţii ostile într-una benefică, transformarea oamenilor cu care avem o relaţie conflictuală sau de incompatibilitate sau, cel puţin, să nu continuam să întreţinem o relaţie nefavorabilă, toate acestea înseamnă suluk. Iar noi pentru asta ne aflăm aici, ca să învăţăm aceste lucruri, acestea sunt fructele dhikr-ului.
Nu este suficient să facem dhikr şi să avem hal-uri – asta este foarte bine, dar unde sunt roadele dhikr-ului, unde sunt roadele hal-ului? Este minunat că avem un pom frumos, însă mai trebuie şi ca acest copac să nu fie lipsit de rod, el trebuie să fructifice, iar fructele în cauză sunt chiar această înţelepciune, acest comportament; asta necesită mult travaliu asupra propriei persoane, multă răbdare, aşa cum se spune şi în Coran. Este primul nivel al travaliului asupra noastră înşine, asupra propriei noastre materii – alături de care mai există un nivel, complementar, şi care este acela al regulilor comune.
Conducătorii auto sunt învăţaţi să fie atenţi la pietoni şi să fie responsabili, dar asta nu înseamnă că nu există şi un cod rutier. Nu se poate lăsa totul în baza faptului că oamenii vor fi responsabili şi atenţi, mai trebuie şi ca aceştia să ştie că există o regulă comună şi că aceasta se respectă în mod firesc. Este vorba despre nişte reguli care nu au alt scop decât acela de a face să funcţioneze bine viaţa în comun. Mai trebuie, însă, ca regulile acestea să fie explicate.
Este, totuşi, indispensabil ca regulile să fie obiectivate, astfel încât ele să fie foarte clare pentru ansamblul fuqqara şi ca, în felul acesta, să fie create condiţiile obiective pentru ca lucrurile să se petreacă în bune condiţii şi pentru ca, ulterior, ceva să rezulte din asta. Regulile nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de a facilita o producţie colectivă. Fiindcă nu este de ajuns să existe un cod rutier, mai trebuie ştiut şi unde mergem, unde dorim să ajungem şi de ce, pentru a ne fixa obiectivele.
Tariqa are un potenţial nelimitat, Seyyid deţine un sirr despre care nu ne putem face nici măcar idee; nu putem beneficia decât de impregnări, fiecare la nivelul propriei sale experienţe. Mai trebuie, însă, să şi creăm această dispoziţie de a recepţiona şi acesta este motivul pentru care el doreşte să îndeplinim travaliul acesta, fiindcă ne va oferi apa care ne va ajuta la grădinărit, pentru a ne putea ocupa de grădină.
Dacă cei aflaţi pe cale învaţă să conlucreze, vor realiza lucruri extraordinare cu ajutorul himmei şi al sirr-ului căii. Sirr-ul va răzbate atunci în manifestarea exterioară şi va îmbrăca forme multiple; se poate vedea că toate acestea se află în gestaţie.
Pentru asta trebuie, însă, să fim uniţi; altfel, chiar dacă cineva are o idee nemaipomenită, ea va fi dată deoparte pentru că, neîncadrându-se în funcţionalitatea generală, nu va exista disponibilitate pentru ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu