Limba arabă

(lugha 'arabiya)

Suport unic al Coranului inimitabil şi veritabil liant al comunităţii arabe în diversitatea sa, limba arabă a fost totodată vârful de lance al cuceririi islamice şi vehiculul privilegiat al unei civilizaţii care se întinde de la marginile Guadalquivirului până la Eufrat şi, de aici, până în Comore, trecând prin oraşele şi satele Semilunii fertile, Egiptului şi Maghrebului.

Araba este, astfel, fermentul unei identităţi iniţiale, care a fost convulsivă prin interiorizarea unor contribuţii exterioare, şi liniştitoare prin forţa şi claritatea ei; ea se află, în plus, în strânsă ecuaţie cu perfecţiunea minunatului text pe care îl vehiculează, Coranul.
Limbă a elocvenţei, limba arabă este aşadar limba revelaţiei:
"Alif, Lam, Ra. Acestea sunt versetele Cărţii limpezi. Noi l-am pogorât un Coran arab, poate că voi veţi pricepe." (Cor XII, 1-2)

Acest idiom este cel al Kuraishiţilor, tribul Profetului, dar şi al triburilor vecine: Thaqîf, Hudail, Khuza'a, Banu Kinana, Ghatafân, Lakhm, Judham, Ghassan, Iyad şi Quda'a citate de Ibn Khaldun în lucrarea Muqad şi dintre care unii (lakhmizii, gassanizii) erau creştini. Alţii mai adaugă şi Banu Asad, Banu Harith, Tamim şi triburile din Yemen.

Din acest punct de vedere, limba arabă, "limba clară", este o limbă spirituală prin excelenţă, cea a ideii de Creaţie, cea liturgică, cea a credinţei. "Limba arabă coagulează şi condensează cu o anumită înăsprire metalică, uneori cu o transparenţă de cristal, ideea pe care vrea să o exprime", scrie Louis Massignon, adăugând imediat că astfel "ideea ţâşneşte din încorsetarea frazei ca scânteia silexului".
O atare opinie este în conformitate cu poezia şi literatura veche şi mai ales cu Coranul.

"Simbolismul fonetic care subîntinde limba arabă, apreciază la rândul lui Titus Burckhardt, se revelă în special în permutarea sunetelor radicale: rădăcina RHM, de exemplu, are sensul de "fiinţă mărinimoasă", "a avea milă de", în timp ce rădăcina HRM semnifică "a interzice", "a face inaccesibil", sacrum facere; tot aşa, rădăcina QBL are sensul de "a face faţă", de "a primi", în timp ce rădăcina QLB comportă semnificaţia de "a înapoia", "a vărsa". Să mai menţionăm ca exemplu rădăcina FRQ - "a separa", "a scinda" şi permutarea RFQ cu sensul de "a acompania", "a însoţi", "a lega", pe când grupul FQR semnifică "a fi sărac", "nevoiaş"".