Avicenna: cel mai mare savant al lumii musulmane

Sculptura din faţa mormântului lui Avicenna

Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectualului universal medieval . 

Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani 
 

Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.

 

Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.

 

Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.  

 

Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană    

 

De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.

Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.

 

  „Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina. 

 

Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.

 

Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta vine  doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.

 

Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise deja că:

 

„Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri aprobate ”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani..

 

Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări constante.

 

Medic, călător, iluminat

 

Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc aventurile politice ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască în marile oraşe ale Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar să devină mare vizir (cumva echivalentul unui prim-ministru de azi).

 

Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a vindecat pe acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi oferă o sumă mare de bani. Avicenna a refuzat-o politicos, cerându-i în schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna nu este ocolit de bârfe, invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi de calomnii.  

 

Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au pus de multe ori în primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost dedicarea sa pentru ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci viaţa sa a avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul petrecut între patru pereţi pentru a scrie tratatul despre afecţiunile coronariene.

 

În perioada vieţii sale, Buhara rivaliza cu Bagdadul la statutul de capitală culturală a lumii musulmane. Peregrinările sale, alături de faima şi legăturile pe care le avea cu puternicii vremii, i-au facilitat accesul în marile biblioteci din Balkh, Horezm, Gorgan, Rey. A fost contemporan şi a avut dialoguri cu alte spirite luminate precum astronomul şi cercetătorul Rayhan Biruni, matematicianul Abu Nasr Iraqi, filozoful Abu Sahl Masihi şi fizicianul Abu al-Khayr Khammar.

 

Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb). Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.

 

Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de bază din multe şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinţă pentru practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza pe unele din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a adoptat în scrierile sale medicale o perspectivă universală, colectând, „distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care exista în acele timpuri. 

 

Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme medicale tradiţionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara diferenţelor superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi şi teme comune.

 

Monumentul din faţa mormântului lui Avicenna din Hamadan, Iran    

 

Toate sistemele medicale tradiţionale ale acestor popoare luau în consideraţie legătura dintre suflet, trup şi boală, temperamentele umane şi importanţa lor, fluidele vitale şi umorile, energia vitală şi similarităţile dintre principiile structurii corporale şi anatomia şi fiziologia umană. Influenţa lucrării a fost cu adevărat uriaşă, planetară chiar. Până şi unele remedii populare africane au la bază leacurile prescrise de Avicenna. Principiile vindecării naturiste din Canonul Medicinei au fost studiate şi preluate de către Samuel Hahneman, fondatorul homeopatiei, şi de către părintele Sebastian Kneipp, fondatorul naturopatiei.

 

Influenţa operei acestui „Prinţ al Medicinei”, cum a fost supranumit încă de când era în viaţă, a fost cu adevărat imensă. Tratatul a fost tradus în limba latină la circa 100 ani de la scrierea sa şi a fost publicat de 15 ori în secolul XV şi de 20 ori în secolul XVI. A fost cartea de bază în universităţile din Montpellier şi Louvain, până în anul 1650, iar în Bruxelles studiile lui Avicenna au fost volume de referinţă până în anul 1909.

 

Cea mai mare contribuţie a lui Avicenna la ştiinţa medicinei a avut legătură cu etiologia. Era ferm convins că poţi stăpâni o problemă medicală doar dacă cunoşti bine cauzele şi factorii care influenţează afecţiunile şi bolile.

 

Vindecarea sufletului

 

În lumea musulmană, care cunoaşte mulţi medici renumiţi, influenţa lui Avicenna transpare şi ca filozof şi mistic. El se remarcă prin căutarea unei cunoaşteri complexe , care este în acelaşi timp de natură intelectuală, experimentală şi intiuitivă.  Are faima de a fi scris peste 250 lucrări în arabă şi persană, dar din nefericire încercarea sa de a defini ceea ce era cunoscut drept „înţelepciune orientală” nu ne-a parvenit decât fragmentar.

 

Spre exemplu, în povestirea lui Hayy Ibn Yaqzan, Avicenna descrie într-o modalitate autobiografică drumul său spre un Orient mistic - lume a luminii negrăite şi nevăzute, în compania unui înger călăuzitor. Culegerea sa de povestiri spirituale va influenţa gândirea şiită „iluministă” de mai târziu şi în special pe misticul Sohrawardi.

 

Dar cartea care demonstrează culmile spirituale pe care a ajuns Avicenna este fără îndoială Kitab al-Shifa, sau Cartea Vindecării Sufletului, într-o traducere directă. În această lucrare, el alcătuieşte inventarul cunoştinţelor greco-musulmane din epoca sa, stabilind şi o listă a ştiinţelor: ştiinţe filozofice, ştiinţe umane, ştiinţe pure, aplicate şi naturale, ştiinţe ale astronomiei sau economiei.

 

Tot aici tratează despre poezie, lingvistică şi muzică. Îndrăzneşte chiar mai mult decât atât: poreclit nu degeaba „maestrul maeştrilor” de către contemporanii săi, el încearcă, înaintea a numeroşi filozofi musulmani precum Averroes, să concilieze dogma coranică cu un aristotelism nuanţat de neoplatonism. Fapt pentru care va fi ulterior atacat şi contestat de către teologul Al-Ghazali şi de Averroes pentru înclinaţiile sale neoplatonice.  

 

Prin traducerile făcute în ebraică şi latină, la Toledo, în secolul XII, opera sa, alături de creaţiile altor mari gânditori ai islamului, va ajunge în Europa apuseană, unde rolul său va fi deosebit de important în medicină şi filosofie. Influenţa sa europeană a fost atât de mare, încât a dat naştere unui adevărat „avicennism latin” cu discipoli creştini foarte importanţi, precum Roger Bacon, John Dunn Scott (unul dintre fondatorii filosofiei scolastice), Sfântul Toma d’Aquino, Sfântul Albert cel Mare, Geoffreyy Chaucer şi chiar Sfântul Augustin, unul dintre Părinţiii Bisericii Romano-Catolice.

 

Fără a forţa nota aprecierilor la adresa sa, Avicenna este printre pionierii bazelor ştiinţifice ale aventurii cunoaşterii umane. Filosoful René Descartes s-a numărat printre primii gânditori moderni care au fost influenţaţi de Avicenna. Spre sfârşitul vieţii sale, persecuţia împotriva musulmanilor şiiţi se înteţeşte sub ordinele sultanului Mahmud din Ghazna, un sunnit fanatic.

 

Avicenna s-a văzut silit să-şi găsească refugiul în Hamadan. În anul 1023, a fost nevoit să fugă în Ispahan, unde şi-a petrecut ultimii 14 ani din viaţă  sub protecţia emirului Alaaddowleh, care l-a însărcinat să facă noi cercetări în domeniul astronomiei. Moare tot la Hamadan, în luna lui iunie (august, după alte surse istorice), anul 1037, pe când avea doar 57 ani.

 

Piatra funerară a lui Avicenna

 

Poate că Dante Alighieri a ştiut cel mai bine care a fost soarta lui Avicenna după ce a părăsit acest plan. Marele scriitor italian îl aminteşte pe Avicenna în Divina Comedie, unde ilustrul spirit mahomedan aşteaptă în „antecamera Raiului” alături de alte figuri emblematic-pozitive, de facturi non-creştine, precum Vergiliu, Averroes, Homer, Horaţiu, Ovidiu, Socrate, Platon şi chiar Saladin, celebra căpetenie musulmană care s-a remarcat în luptele contra cruciaţilor!

 

scrisă de Nicu Pârlog

sursa: descopera.ro.