Întrebare: Mă rog de cinci ori pe zi dar nu mă pot concentra asupra rugăciunii. Mintea mea pare să rătăcească tot timpul, preocupată de diverse lucruri. Parcă Satan îmi dă târcoale chiar şi atunci când mă rog. Mi-aş dori foarte mult să rezolv această problemă. Credeţi că o soluţie ar fi să mă concentrez asupra înţelesului cuvintelor pe care le rostesc în timpul rugăciunii?
Răspuns: Ca răspuns la întrebarea ta, Dr. Muzzamil Siddiqi, fost preşedinte al Societăţii Islamice al Americii de Nord (ISNA), a emis următoarea Fatwa:
„Dumnezeu să te binecuvânteze pentru preocuparea ta faţă de săvârşirea rugăciunii. Cu toţii ar trebui să încercăm să fim atenţi când ne săvârşim rugăciunile, tot aşa cum ar fi bine să ne străduim să ne perfecţionăm şi să înfrumuseţăm actul rugăciunii. Unicul scop al rugăciunii este acela de a ne aminti astfel de Dumnezeu şi de a simţi prezenţa Sa în interiorul nostru. Într-un hadith celebru, Profetul (slaws) a spus: „Ihsan înseamnă a-l adora pe Dumnezeu ca şi cum l-ai vedea, căci chiar dacă tu nu Îl vezi, El te vede” (relatat de Al-Bukhari).
Cele ce urmează te vor ajuta, insha’Allah, să-ţi menţii concentrarea în timpul rugăciunii:
1. Intenţia de a te ruga trebuie să fie prezentă în inima ta. Ea este adevăratul sălaş al intenţiei. Propune-ţi să te rogi lui Dumnezeu Preaînaltul doar din iubire faţă de El. Concentrează-te asupra tipului de rugăciune pe care o săvârşeşti. Este una obligatorie sau una facultativă? Faci rugăciunea Fajr, Zuhr, `Asr, Maghrib, `Isha’ sau altă rugăciune? Câte unităţi de rugăciune (rak`ah) cuprinde ea? O săvârşeşti singur sau în comunitate? Cu cât intenţia ta va fi mai precisă, cu atât atenţia şi concentrarea ţi se vor îmbunătăţi.
2. Săvârşeşte rugăciunile la timpul lor, fără nicio tergiversare.
3. Săvârşeşte-ţi rugăciunea în conformitate cu sunnah Profetului (slaws).
4. Stai drept. Ţine ochii deschiţi şi îndreaptă-ţi privirea asupra locului prosternării sau al sujud-ului atunci când eşti în picioare. Când te apleci (ruku`) priveşte-ţi picioarele, când eşti în sujud priveşte în pământ, iar când eşti aşezat priveşte în poală sau uită-te la mâini.
5. Nu te juca cu degetele şi nu-ţi atinge faţa, corpul sau îmbrăcămintea cu mâinile. Fii cât se poate de liniştit.
6. Gândeşte că te afli în prezenţa lui Dumnezeu şi că El te vede.
7. Nu-ţi face rugăciunile în grabă. Fiecare parte a rugăciunii trebuie săvârşită cu atenţie şi în linişte interioară.
8. Recită cuvintele cu grijă şi fii atent la înţelesul celor rostite. Trebuie să cunoşti sensul diverselor suplicaţii sau du`a pe care le foloseşti în rugăciune.
9. Roagă-l pe Dumnezeu cu toată sinceritatea să te ajute în practica rugăciunii şi să-ţi accepte rugăciunile săvârşite. Profetul (slaws) obişnuia să spună: Allahumma a`inni `ala dhikrika wa shukrika wa husn `ibadatika (O, Doamne, ajută-mă să-mi amintesc de Tine, să-Ţi fiu recunoscător şi să Te slăvesc în cel mai bun mod cu putinţă.)
10. În final, aminteşte-ţi că alimentele haram, veniturile obţinute pe căi necinstite şi păcatele alungă bucuria şi concentrarea din rugăciune. Străduieşte-te să te păstrezi cât mai pur şi mai curat cu putinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu