vineri, iulie 27, 2007

Cântul 22. Rugăciunea de vineri

Rugăciunea de Vineri este wajib pentru bărbaţii
Apţi, sănătoşi, care nu călătoresc,
Care se găsesc la o distanţă de aproximativ şase kilometri
De o moscheie unde se face sau se pronunţă adhan.
Alţii vor avea credit sau merit dacă o împlinesc.
Cei care o fac sunt dispensaţi de Dhuhr, în ziua aceea.
Timpul ei se întinde de la amiază la apus.
Este mandub să se înceapă puţin după amiază.
Atunci când adhan este rostit pentru a anunţa predica,
Afacerile încetează până la salam-ul imamului.
Trebuie cel puţin doisprezece bărbaţi pentru predică.
Rămâneţi calmi chiar dacă nu ajunge la urechile voastre.
Imamul trebuie să fie în picioare, cu faţa la credincioşi,
Şi să trateze două subiecte înainte de a începe rugăciunea.
Trebuie să vorbească suficient de tare ca toată lumea să-l audă.
El poate spune formulele pe care le vom cita.
Pronunţă cuvintele : « Ittaqu l-laha fi ma amar »,
Apoi adaugă : « Wa n-tahu ‘amma naha wa zajar ».
Cerând oamenilor să facă ce le ordonă Dumnezeu,
Să se îndepărteze de rău şi de păcat aşa cum El o cere.
Înainte de admonestare, este sunnah să fie aşezat.
Şi face acelaşi lucru înainte de a doua parte a predicii.
Pentru a saluta oamenii, imamul nu spune salam.
Este mandub să binecuvânteze Profetul şi să-l salute,
Să-l laude pe Dumnezeu la începutul admonestărilor,
Si să recite pasaje din Coran în timpul predicii.
Apoi, este sunnah să se facă chemarea la rugăciune.
Atunci când aceasta începe, seamănă cu cea pentru Subh.
Nu sunt rugăciuni fadilah, nici înainte, nici după.
Este sunnah să se facă o baie înainte de a asista la ea.
Este mandub să se pornească la drum [spre moscheie] atunci când soarele este sus
Şi să se poarte veşminte frumoase, şi să fie parfumat.
Este blamabil să se ia o zi liberă pentru această rugăciune,
Puteţi munci înainte şi după această rugăciune
Nu este corect să călătoriţi în momentul rugăciunii,
Dar după această rugăciune in grup puteţi pleca imediat.

Niciun comentariu: